Răspunsul lui Mugur Isărescu atunci când este întrebat dacă va candida la președinție. Care este cel mai mare pericol pentru România în 2014

Decizii politice interne care să nu fie înțelese bine pe plan extern și să determine mișcări bruște și masive de capital reprezintă principalul pericol pentru economie în acest an electoral, afirmă șeful BNR, care mizează pe reluarea creșterii creditării și vede oportune investițiile imobiliare. Cât privește o candidatură la președinție, Isărescu spune că, la 65 de ani, îi este greu să se debaraseze de haina de bancher pentru a face o carieră în politică.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, condițiile relaxării monetare mai accentuate de săptămâna trecută, care nu putea fi demarată în perioada în care inflația era ridicată.

El a arătat că în 2014 și-ar plasa eventuale resurse financiare în agricultură și alte sectoare productive, așa cum a făcut și până în prezent.

În același timp, șeful băncii centrale vede o schimbare în arhitectura sistemului bancar european, unde lichiditatea va fi asigurată de clienții cu depozite în nivelul garantat, de 100.000 de euro, în timp ce deponenții cu sume mai mari vor alege să-și diversifice plasamentele și să-și asume responsabilități, ceea ce va determina dezvoltarea pieței de capital.

Reporter: Studiile de la BNR susțin un impact nesemnificativ al politicii monetare asupra evoluției economiei din 2008 și până în prezent. Pe de altă parte, BNR afirmă acum că susține creșterea creditării sănătoase ca suport al creșterii economice sustenabile. De unde vine asimetria aceasta a acțiunii politicii monetare? Ce model utilizează banca centrală? Este o schimbare de paradigmă care să permită o relaxare atât de largă a politicii monetare sau sunt doar condiții diferite?

Mugur Isărescu: N-aș spune că e o schimbare de paradigmă. Mai curând înregistrăm o schimbare a situației și aplicarea politicii monetare la noile condiții.

În primul rând, a intervenit coborârea semnificativă a inflației. Nu puteam să luăm astfel de măsuri când aveam inflație de peste 5%, cu mult în afara intervalului de variație asociat țintei staționare de 2,5% și, de asemenea, cu mult în afara a ceea ce era în Europa. Cifrele arată clar că astăzi vorbim de inflație mult mai scăzută, la limita de jos a acestui interval.

În al doilea rând, situația este deosebită și pentru că, în prezent, creditul în valută scade, comparativ cu 2006 – 2008, când creditul în valută creștea în ritmuri foarte înalte. Atunci am majorat rezervele minime obligatorii pentru a descuraja creditul în valută. Acum, creditul în valută nu doar că nu mai crește în ritmuri înalte, dar chiar scade. Nu e normal să reducem rezervele minime obligatorii?

Rep: Permiteți-mi să fac mențiunea că în continuare creditul în valută rămâne mai mare în sold decât cel în lei și decât nivelul din urmă cu 5 ani.

M.I.: Într-adevăr, este mai mare, pentru că nici creditul în lei nu a reușit să recupereze. Dar BNR nu a spus niciodată că acest credit în valută trebuie anihilat. Noi am afirmat în repetate rânduri că acest tip de credit nu ar trebui acordat acelor clienți ai băncilor care nu au venituri în valută. Dar pentru exportatori, pentru unii investitori, ca și pentru alți debitori cu resurse, nu există motive să nu li acorde credite în valută. În acest context se poate vorbi de o schimbare de abordare.

Noi am luat o serie de măsuri generale de descurajare a creditului în valută, introducând astfel în România normele de creditare pe care ulterior le-a promovat Banca Centrala Europeană. Când situația s-a schimbat, și măsurile BNR au fost în concordanță cu noile realități. Reamintesc că am redus rezervele minime obligatorii și în perioada 2009 – 2010, de la 40% la 20% la valută și de la 20% la 15% la lei. Dar bucla de inflație determinată de majorarea TVA din iulie 2010 și de situația din Europa, îndeosebi din regiunea noastră – ambele fiind cauze care nu au depins de noi, de banca centrală – ne-au obligat să oprim ciclul de reducere, de monetary easing. Acești factori i-am menționat și în conferința de presă.

Trebuie să înțelegem că avem o economie deschisă. Chiar dacă deciziile se iau pe baza a ceea ce se întâmplă în România, trebuie să ne uităm la nivelul dobânzilor din țările vecine, pentru că altfel există pericolul ca intrări-ieșiri masive de capital, și în special capitaluri speculative pe termen scurt, să dezechilibreze situația. Cu alte cuvinte, facem politică monetară în condiții de economie deschisă și deci cu mișcări de capitaluri care pot să fie perturbatoare.

Rep: Există deci o schimbare de abordare.

M.I.: Vă reamintesc că în perioada 2009-2012, ajustarea internă a fost extrem de mare. Dacă se suprapunea și o dezintermediere amplă, atunci efectul contracționist asupra economiei ar fi fost masiv. Or, acum, în condițiile unei consolidări fiscale, undeva între 3% și 2% din PIB, dacă se vor mai face eventuale ajustări fiscale, acestea vor fi mici, deci țara poate să suporte o anumită dezintermediere. Dar dezintermedierea trebuie să fie moderată și controlată. Adică să nu fie cu sume masive. Aici, într-adevăr, se poate vorbi de o schimbare de paradigmă. În plus, efectul relativ contracționist al consolidării fiscale și al dezintermedierii poate să fie compensat exact de ceea ce facem noi, adică de monetary easing.

Rep: În condițiile date, și-au schimbat băncile cu adevărat modelele de analiză a cererilor de credit sau aplică doar niveluri mai restrictive? Avem o schimbare de garnitură în sistemul bancar? Nu apar oare aceeași oameni din urmă cu 5-10 ani, care au „construit” rate de neperformanță de peste 20%, pe medie?

M.I.: În ceea ce privește băncile comerciale, e drept că într-o anumită măsură sunt cam aceleași garnituri de conducători care au dat creditele, bancheri care au fost optimiști, și care, acum, probabil că sunt super-pesimiști. Asta e și discuția pe care noi, și eu personal, o avem cu bancherii comerciali. Să evite extremele. Dar nici aici n-aș spune că e o mare schimbare de atitudine. Așa sunt bancherii. De aceea băncile centrale trebuie să fie anticiclice, așa cum am fost noi, pentru că bancherii sunt de regulă ciclici. Ei se entuziasmează și pe urmă intră în pesimism.

Rep: Când ați sfătuit public bancherii să se apropie mai mult de clienți, să pună mai mult accent pe consultanță și pe un parteneriat continuu cu clienții, făceați probabil apel la un model care funcționează în alte piețe? În acest sens am formulat întrebarea. Cu aceste rezultate, chiar neanticipate de bănci, cu vârfuri de neperformanță, nu ar fi fost normal să se facă o schimbare în sistem?

M.I.: Referitor la creditele neperformante, vreau să fac un scurt comentariu. Dacă la asta vă refereați, vă dau dreptate. Băncile comerciale trebuie să realizeze că performanța și profitabilitatea depind de calitatea clienților, de maniera în care reușește conlucrarea cu ei.

S-a format un tăvălug de opinii despre bănci, cum că ar fi pline de putregaiuri ce trebuie curățate. Nu este chiar așa. Băncile și-au făcut ordine înăuntru – pe o parte au neperformante, pe cealaltă parte și-au constituit provizioane, ceea ce înseamnă bani buni cu care să acopere eventualele pierderi. De ce nu și le scot din bilanț, asta poate fi altă întrebare… Dacă și le-ar „netui”(scăderea acestor provizioane din soldul neperformantelor – n.r.) rata de neperformanță s-ar duce bine sub 20%, chiar sub 10%.

Sunt însă și aspecte juridice, contractuale, bilaterale, de la client la client, aspecte ce țin de regulile contabilității internaționale, iar în cele din urmă aspecte particulare, de la bancă la bancă, și ele întârzie această „netuire”.

Rep: Când credeți că-și revine creditarea?

MI: Cred că ușor, ușor, își revine, din moment ce creditul în lei crește. Se va accentua creditarea în lei și va ajunge să compenseze scăderea creditului în valută, astfel încât să avem pe total o creștere a soldului împrumuturilor. Se întâmplă oricum, este un proces deja început.

Rep: Rămâne de văzut dacă obiectivul „peren” privind aderarea la euro nu o să vă încurce așteptările privind evoluția creditului pe valute.

M.I.: Nu este un obiectiv peren și lucrarea pe care o regăsiți pe site-ul BNR arată că România este în aceeași situație ca Polonia, Cehia, Ungaria și Bulgaria. Aceste cinci țări adoptă într-un fel poziții apropiate. Mai mult decât atât, dacă cineva analizează cu atenție vede că din codași am ajuns mijlocași, spre „frunce”.

Rep: Dar procesul de convergență a fost cel care s-a răsfrânt asupra percepției publice și a favorizat preferința pentru creditele în valută. Mulți clienți au decis să se împrumute în valută tocmai pentru că aveau un orizont relativ scurt în care se schimba oricum moneda națională.

M.I.: A fost o percepție eronată. Cred că trecerea spre moneda euro, cu excepția țărilor mici, care au consiliu monetar, se face, în mod paradoxal, printr-o întărire a rolului monedei naționale și nu printr-o slăbire a acestuia.

Rep: Deciziile CA sunt coordonate direct cu BCE?

M.I..: Nu ajungem până acolo. Dar suntem în cadrul unui acord cu instituțiile financiare internaționale, iar în echipa de la UE este și un reprezentat al BCE. Totodată eu, în calitate de guvernator, și viceguvernatorii, chiar și directorii din BNR merg frecvent la Frankfurt și explică… când e nevoie, dacă este, pentru că masurile BNR sunt absolut firești.

Rep: Ați vorbit de armonizarea RMO cu ceea ce se regăsește azi la nivel european și că acest proces se va realiza treptat. Ce orizont aveți pentru această armonizare?

M.I.: Să vedem cum reacționează și piața. Situația nu e simplă. Vedeți câte interpretări apar, câte nelămuriri. Dar, uitându-ne de data asta la situația reală din România, credem că armonizarea s-ar putea face cu acești pași mici și succesivi, într-o perioadă nu foarte îndelungată. Oricum, când spunem armonizare nu ne referim la a ajunge chiar în 2%, ci la o apropiere consistentă de nivelurile din UE. Și asta pentru că mai e mult credit în valută, mai există tentația de a lua credit în valută.

Rep: Unde vă veți opri? La 5%, la 10%?

M.I. : Mai discutăm, în funcție de reacția pieței. Eu sunt convins că banii vor fi absorbiți, dar băncile trebuie să se apropie și de clienți.

Băncile au încă probleme. Nu dai credit pe producția neterminată, nu dai credit pe producția terminată. Dar să nu dai credit nici pe producția livrată, care e deja pe raft pe motiv că fuge cu marfa? În continuare, băncile ridică problemele cu recuperarea și executarea greoaie a garanțiilor.

Rep: Cu cât va contribui creditarea în acest an la creșterea economică și ce avans al PIB estimați pentru 2014?

M.I.: Nu avem în acest moment altă estimare față de cea din raportul din noiembrie 2013, în jur de 2,4% pentru 2014. Dacă, așa cum sper, creșterea creditării în lei se va accentua, influența va fi în sens pozitiv.

Rep: Considerați că e nevoie de stimulente suplimentare pentru o creștere mai accentuată a creditului?

M.I.: Da. Nu detaliez însă acum.

Rep: Ieftinirea resurselor interne a ajutat și statul să se împrumute mai ieftin în 2013, probabil cu economii de costuri consistente. Pe de altă parte, nu cumva această foame de bani a finanțelor, care urmăresc în prezent și menținerea unui buffer confortabil, pune băncile în poziția de a fi interesate prea puțin de finanțarea economiei reale?

M.I.: Ar fi așa dacă banii ar fi drenați doar spre MFP. Nu însă și atunci când, după ce MFP se împrumută succesiv cu sume consistente, rămân atât de mulți bani în piață. Și nu doar timp de o săptămână, de o lună, ci de șase luni în mod permanent. Și mai sunt încă de vreo patru ori pe atât în RMO la lei, sume care, dacă e nevoie, pot să fie eliberate.

Rep: Dar mulți analiști spun că de câte ori există volatilitate pe piața valutară, BNR retrage lichiditatea de pe piața monetară.

M.I.: Știți că BNR, în ultimii ani, nu a mai luat bani din piață prin operațiuni standard de piață monetara?! Cum am reușit atunci să absorbim lichiditate? Prin vânzare de valută, pentru ca BNR să nu ajungă iar în poziția de debitor net.

Rep: Poziția de debitor net v-a adus pierderi până în 2007….

M.I: Așa este. Dar să înțelegem: poziția de debitor net nu e dictată de noi, nu o avem pentru că ne place. Ea derivă din anumite date, iar datele anului 2013 au fost următoarele: în partea a doua a anului, în special, au început să vină bani pe canalul guvernamental, mai ales de la UE. Aceștia au fost vânduți către BNR (în calitate de agent al statului) și banca centrală a făcut emisiune de lei. În mod normal, noi ar fi trebuit, când am cumpărat valută de la Finanțe, să fi absorbit și excesul de lichiditate. Dacă nu am făcut-o, a fost din rațiuni bine fundamentate. Noutatea a fost că, exact pentru a confirma un trend, și anume că inflația vine în jos și dobânzile trebuie să se ducă și ele în jos, concomitent cu reducerea ratei de politică monetară, am lăsat această lichiditate în piață și am ajuns din poziție de creditor în poziție de debitor. Am evitat astfel și o eventuală apreciere excesivă a cursului leului.

Rep: Sugerați că sterilizările se fac exclusiv pe piața valutară?

M.I.: Sigur că puteam să luam și depozite (call money), dar scopul nostru a fost ca reducerea de dobândă de politică monetară să se reflecte și în alți indicatori, ca lumea și băncile să înceapă să creadă în acest trend de scădere. Ne-am asumat mai degrabă un cost pentru a arăta că intrăm într-o perioadă de inflație scăzută, că această inflație scăzută înseamnă dobânzi mai scăzute pe piața monetară, și ca un semnal către bănci pentru reducerea dobânzilor la credite. Ne-am asumat acest cost pentru refacerea încrederii lăsând lichiditate în piață, în condițiile în care vânzările MFP, de mult așteptate, s-au intensificat. Au intrat câteva miliarde de euro, în mare parte bani europeni, care trebuia să fi venit din anii precedenți. Au venit anul trecut iar suma este importantă.

Dacă apar condiții în care BNR este pusă în situația să atenueze volatilitatea cursului de schimb, bineînțeles că vânzările de valută se fac contra lei și astfel se produce și o absorbție de lichiditate.

Rep: Apropo de volatilitate, deprecierea din săptămâna trecută a fost cauzată de reducerea RMO?

M.I.: Nu insistați pe legătura între reducerea RMO și mișcarea cursului. Fiindcă măsura în cauză intră în vigoare abia din 24 ianuarie și nu are un impact direct. Sigur, pot fi și legături indirecte, privind aspecte punctuale.

Rep: Dar ce se va întâmpla dacă în anul electoral 2014 România se va confrunta cu un atac speculativ? Promite BNR băncilor că nu le va retrage lichiditățile așa cum s-a întâmplat în 2008?

M.I.: Vom acționa așa cum acționează orice bancă centrală în situații similare.

Rep: Care e cel mai mare pericol pentru România în 2014?

M.I.: Decizii politice interne care să nu fie înțelese bine pe plan extern și care să determine mișcări bruște și masive de capital.

Rep: Dacă ați avea disponibilități, în ce ați investi azi?

M.I.: Aș face investiții în continuare, cum am și făcut personal, în agricultură, în sectoare productive care au perspectivă. Chiar și în domeniul imobiliar piața cred că-și va reveni.

Rep: Dar cum vedeți că se va dezvolta arhitectura sistemului bancar european, având în vedere că rezoluția bancară legiferată de Autoritatea Bancară Europeană transformă o bună parte din deponenți în investitori?

M.I.: După mine, vom avea în Europa un sistem bancar în care masa deponenților va fi încurajată să rămână până la limita garantată. Așa se va forma lichiditatea propriu-zisă.

Totodată, se va dezvolta piața de capital, unde investitorul își asumă riscurile. Din acest motiv, putem spune că spre deosebire de SUA, piața de capital din Europa este subdimensionată, deci în ultimă instanță această situație va duce la dezvoltarea pieței de capital. Pe scurt, este vorba de gestionarea riscurilor, care presupune responsabilitate și diversificare.

Rep: În contextul actual, dar și cel general, pentru viitorul României, care funcție este mai importantă, cea de guvernator al băncii centrale sau de președinte al statului?

M.I.: Fiecare funcție are rolul ei.

Rep: În ce condiții ați candida la Președinție?

M.I.: Am candidat o dată. Acum nu se mai pune problema. Să-mi schimb profesiunea la 65 de ani? În România, președintele, conform Constituției, este un om politic. La 65 de ani îmi este greu să mă debarasez de haina de bancher, care-ți intră în piele. Nu prea știu cazuri ca la 65 de ani, să intre cineva în viața politică.